Fenomenul Piteşti, Virgil Ierunca

icoana-aiud-bis1“Ceea ce s-a petrecut la închisoarea din Piteşti între 1949 şi 1952 merită un loc aparte în înspăimântătorul repertoriu al ororilor concentraţionare ale veacului al XX-lea. “Fenomenul Piteşti” aparţine aceluiaşi registru, la care vine însă cu o trasătură specifică: utilizarea sistematică a torturării deţinuţilor de cătrealţi deţinuţi. Ideea îi aparţine pedagogului sovietic Makarenko (1888-1939), specialist în delincvenţă juvenilă şi partizan al reeducarii deţinuţilor tineri cu ajutorul deţinuţilor mai vechi, aflaţi pe “calea cea buna”, dar făcând parte din aceeaşi clasă de vârstă. Virgil Ierunca povesteşte una dintre cele mai cumplite experienţe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră. Deţinuţi torturaţi cu un sadism de-a dreptul extravagant-dacă sadismul poate fi astfel-, torţionarii lor impunându-le

să tortureze la rândul lor, ca să li se conteste însăşi calitatea de victime. In ultima fază a ciclului, nefericiţii sunt constrânşi să-şi tortureze cei mai buni prieteni, ca dovadă a convertirii lor lăuntrice. Toată lumea a fost torturată, toată lumea a torturat. Cei morţi acolo şi cei care au supravieţuit au fost privaţi până şi de propria lor nefericire. Virgil Ierunca a avut curajul să intre în acest infern şi să-i devină istoric, pentru edificarea generaţiilor viitoare.”

“Deţinuţii, în pielea goală, au fost obligaţi să se întindă pe culoar direct pe ciment şi, timp de peste o jumătate de oră, au fost bătuţi, aşa cum se toacă bucăţi de carne, de către gardieni înarmaţi cu răngi de fier şi cu bâte. După care, trupurile lor însângerate au fost târâte înapoi în celulă şi puse la dispoziţia reeducatorilor care asistaseră la spectacol. Decalajul de forţe astfel obţinut era zdrobitor. Reeducarea putea să înceapă.”

O carte cu adevărat tulburătoare.

Ferma animalelor, George Orwell

Fermanimalfarma animalelor este un roman distopic scris de George Orwell. Publicat în Anglia pe 17 august 1945, cartea reflectă evenimentele care au dus la perioada numită era lui Stalin (1927–1953). Într-o scrisoare către Yvonne Davet, Orwell a descris Ferma animalelor ca fiind romanul său “contra lui Stalin”. Acţiunea se petrece la ferma “Conacul” deţinută de un anumit domn Jones şi soţia sa. Într-o seară după ce domnul Jones a adormit, Seniorul(cel mai bătrân dintre porci) ţine un discurs referitor la faptul că animalele trebuie să se răzbune pe oameni ,eliminându-i, pentru ca ele să ducă o viaţă mai bună.Peste trei zile, Seniorul, ajuns de bătrâneţe, moare în somn şi responsabilitatea continuării ideilor sale despre revoluţie le revin lui Snowball si Napoleon, doi tineri porci. Bulversat de băutură domnul Jones uită sa hrănească animalele şi părăseşte ferma două zile. Într-un târziu, animalele reuşesc să alunge oamenii de la fermă. Cei doi porci(Snowball si Napoleon) se străduiesc şi învaţă să scrie şi să citească şi chiar elaborează o serie de legi ale Animalismului. Napoleon îl alungă pe Snowball şi instaurează la fermă propria-i dictatură. Anotimpurile au trecut şi animalele au început să moară una câte una. Porcii( ajunşi clasa conducătoare) au învăţat să meargă pe doua picioare şi au început să se ocupe de dosare, note, rapoarte ,să se îmbrace cât mai elegant şi nu în ultimul rând să organizeze dineuri împreună cu oamenii. Într-un târziu nu prea mai deosebeai porcii de oameni. Şi-au procurat biciuri şi au dominat tiranic celelalte animale, acestea ajungând la concluzia că le era mai bine pe vremea Domnului Jones.

Povestea târfelor mele triste, G.G. Márquez

povestea-tarfelor-mele-triste_1_fullsize

“Oricui mă întreabă îi spun mereu acelaşi lucru: târfele nu mi-au lăsat timp să fiu căsătorit.”

“În anul în care am împlinit nouăzeci de ani, am vrut să-mi dăruiesc o noapte de dragoste nebună cu o adolescentă fecioară.” Aceasta este fraza cu care debutează opera lui Garcia Marquez. Un ziarist bătrân decide să-şi sărbătorească a 90-a aniversare în stil mare, oferindu-şi un cadou care îl va face să simtă că traieşte: o adolescentă virgină.

“Povestea târfelor mele triste” este povestea unui bătrân singur şi excentric, o naraţie a aventurilor sexuale ale acestuia, nu puţine, de altfel(peste 500 la număr), aventuri pentru care întotdeauna a plătit, neînchipuindu-şi că astfel va găsi vreodată dragostea adevarată.
“Niciodată nu m-am culcat cu vreo femeie fără s-o plătesc, şi pe puţinele care nu erau de meserie le-am convins prin argumente ori cu de-a sila să primească bani…”

Colecţionarul, John Fowles

Din cauza unor probleme personale nu am mai avut timp să postez pe blog. Acum toate sunt bune şi sunt pregătit să revin în forţă.

colectionarul

Romanul prezintă povestea unui tânăr din Marea Britanie care este îndrăgostit de o fată şi din neputinţa de a o cuceri, o răpeşte. Colecţionarul lui Fowles, Freddie Clegg, nu se gândea s-o cucerească pe Miranda înainte de a se fi îmbogățit. O privea de departe ca pe o bucurie interzisă. Îi ajungea s-o privească la fel cum își privea colecția de fluturi. Îndată, însă, ce intră, pe neașteptate, în posesia cecului de 73.091 de lire sterline câștigate la loto, întreaga perspectivă a vieții sale se schimbă.

El începe s-o privească pe Miranda ca pe o piesă cu care să-și completeze colecția. Scena răpirii e cu totul lipsită de eroism; gestul colecționarului este cel al unui laș care își atrage victima cu o poveste banală. Poate că numele eroinei e o ironie. Miranda e și, în Furtuna lui Shakespeare, întruchiparea candorii. Și ea e prizonieră, pe o insulă unde puterea tatălui ei îi supune deopotrivă pe Ariel, spirit pur al văzduhului, și pe Cabalin, duh al pământului.
Cartea se termină…ei bine, n-am să vă spun cum se termină. Vă sfătuiesc, însă, s-o citiţi.

Act veneţian, Camil Petrescu

Camil-Petrescu__Teatru-Jocul-ielelor-Act-venetian-Suflete-tari-130

Acţiunea se petrece în Veneţia secolului XVIII, într-o vreme în care cetatea, odinioară mare putere maritimă, se afla în decădere. Pietro Gralla, fost corsar, ajuns comandant al flotei veneţiene prin fapte de vitejie, trebuie să organizeze o luptă navală. În momentele dinaintea batăliei, Gralla o are alături pe Alta, soţia sa, fostă actriţă. Pietro are o întrevedere cu Cellino, tânăr nobil veneţian “înzorzonat cu maniere de curte”, numit, datorită originii sale, capitan al unei nave de război. Gralla e dezgustat de frivolitatea şi laşitatea tânărului.
În vreme ce Gralla urma să plece pe mare, Alta îl cheamă pe Cellino într-un turn de la marginea oraşului. Din dialogul celor doi reiese că Cellino o sedusese pe Alta şi o parăsise fără să se mai intereseze de ea. Alta începe să-i vorbească despre suferinţele şi umilinţele prin care trecuse după ce fusese parăsită, dar devine pasională, mărturisindu-i că, totuşi, nu a încetat să-l iubească.După un timp petrecut în turn, cei doi îl aud pe Gralla sosind cu gondola.Alta îl scoate pe Cellino pe fereastră, în afara zidului.Destituit din funcţia de comandant în urma protestelor lui violente, Gralla caută refugiu în iubire, dar îşi dă seama că soţia sa îi ascunde ceva. Alta reuşeşte să-l abată de la banuielile lui, vorbindu-i de iubire, însă, atunci când Pietro nu este atent, aceasta îi înfinge un pumnal în spate.
“Act veneţian” se încheie cu scena în care Gralla pleacă, lăsând în urmă Veneţia şi părăsind-o pe Alta, în speranţa că, undeva departe, se va putea regăsi pe sine însuşi.

“O femeie nu aparține ca un obiect casnic, nici nu se cucerește ca un vânat.O femeie iubește sau nu.Să cucerești, să cucerești cât mai multe, asta e ambiția fiecăruia?Să cucerești, câte?O sută?O mie?Trei mii?Mintea voastră este atât de plafonată, încât nici nu vă dați seama de zădărnicia goanei voastre.”

Femei, Charles Bukowski

Protagonistul rfemeiomanului “Femei”, Henry Chinaski (alter ego al autorului, prezent în mai multe cărţi ale sale), este un scriitor alcoolic, mare amator de femei, măcinat de găndul ratării:”Nu sunt o persoană care se pricepe la toate. Sunt un orășean stupid. Sunt mai mult sau mai puțin un căcat ratat, plin de stropi, care n-are absolut nimic de oferit” ,”Și uite-mă pe mine. Peste o sută de kile, mereu rătăcit și confuz, picioare scurte, bust de maimuță, fără gât și cu un cap prea mare, nepieptănat, așteptând-o pe ea”.Dincolo de obsesia pentru sex, băutură şi pariuri la curse şi de predilecţia pentru scenele de umor negru care răsar, alături de erotismul dezlanţuit, la fiecare pagină, se ghiceşte disperarea naratorului care-şi strigă singurătatea, nevoia de tandreţe şi compasiune.

Întrebarea este următoarea: “Merită să-l citesc pe Bukowski?” 
Deşi foloseşte un limbaj rudimentar, crud şi uneori (bine, mai tot timpul)obscen, Bukowski merită citit pentru simplul motiv că este un autor diferit, un maestru al realismului murdar, un autor care nu cunoaşte metafora şi care şi-a transpus suferinţa într-un mod maiestos în opera sa.

” Și totuși femeile – femeile adevărate- mă speriau, pentru că ele,în cele din urmă îți doreau sufletul, iar eu vroiam să păstrez ce mai rămăsese din al meu!”

Porunci paradoxale, Kent Keith

Oamenii sunt adesea ilogici, iraţionali şi egoişti.
Iubeşte-i, oricum.

Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse.
Fii bun, oricum.

Dacă ai succes, poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi.
Caută succesul, oricum.

Binele pe care îl faci astăzi, va fi uitat mâine.
Fă binele, oricum.

Onestitatea şi sinceritatea te fac vulnerabil.
Fii onest şi sincer, oricum.

Marii bărbaţi şi marile femei cu cele mai mari idei pot fi doborâţi de bărbaţi mărunţi şi femei mărunte cu minţi mărunte.
Gândeşte în stil mare, oricum.

Oamenii îi favorizează pe perdanţi, dar îi urmează numai pe învingători.
Luptă pentru câţiva perdanţi, oricum.

Ceea ce construieşti în ani, alţii pot dărâma într-o zi.
Construieşte, oricum.

Oamenii chiar au nevoie de ajutor, dar te pot ataca dacă îi ajuţi.
Ajută-i pe oameni, oricum.

Dă-i lumii tot ce ai mai bun şi vei primi un pumn în gură.
Dă-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.

%d bloggers like this: